~~ Okay, so here I am again posting a poem written in Romanian.
~~ I have tried several times to translate it but no acceptable version came out so far....
~~ Anyway, the title translates as "Shadow". It's a nice poem I wrote many years ago. And this is the quote that got me inspired to write this poem:
"Umbrele seamana, ce-i drept, cu intunericul, dar sunt fiicele luminii" - Lucian Blaga
("Indeed shadows look so much like Dark,but they are actually daughters of the Light")
~~ I remember this quote from the 12th grade. My philosophy teacher had a huge passion for Blaga. I had a huge passion for my philosophy teacher. He still has that passion for L. Blaga....and I might still have a little of that passion for him - what a great/crazy/nice/smart/funny guy!!!!
I remember him talking to me on my Prom night telling me about how he locked up his parents in the basement when he was little. Evil, right?!
..................................
Umbra
by Doina aka T.O.S.
Ai o umbră… Dar spune-mi sincer De câte ori te-ai gândit la rostul ei? Să fie ea doar un efect produs de lumină? Atunci de ce arată a întuneric? Umbra ta arată ca tine… dar nu e copia ta perfectă,nu-i aşa? Te-ai gândit vreodată că poate chiar TU eşti o umbră? Poate că şi tu eşti doar Umbra unui “TU” mai bun…
Port mereu cu mine un desen,
O schiţă întunecată...
O metaforă-ncurcată...
O enigmă încuiată…
Port mereu cu mine un desen…
…o umbră, Umbra Mea.
În fiecare noapte mă gândesc la ea…
Când amurgul matia-şi iveşte
Umbra mea la fereastră mă priveşte,
NICIODATĂ nu mă părăseşte
NICIODATĂ nu se odihneşte.
Când adâncită-s în somnul cel ceresc
Umbra-i soldatul care mă păzeşte
ŞI îmi veghează visul nelumesc.
Neobosită e în drumul ei,
N-o poţi opri oricât să vrei…
Pe ea n-o sperie lumina,
Nici Soarele n-o poate izgoni, nici Luna.
Şi stau şi mă întreb neîncetat
Din ce abis a evadat acest Desen ciudat pictat?
Prin ce minune a alchimiei
S-a născut această Fiică a nebuniei?
Oare-n tărâmul incendiilor păgâne
Să se fi născut acest Monstru fără nume?
Sau sus pe bolta cerului risipit
Să fi răsărit astă Pictură fără chip?
Şi-mi este atât de apropiat
Încât nu doar o dată
A făcut ce fac şi eu
Ci mereu
De scriu, scrie şi ea cu mine,
De ţip la ea, ţipă şi ea la mine,
De strâng din pumn şi-arată tot aşa mania
De râd îşi manifestă-ntocmai veselia
De plâng, văd pe obrazul ei ai suferinţei picuri,
De-am oboist şi nu mai pot, oftează din adâncuri.
Dar într-o seară am întrebat-o
Pentru întâia şi ultima dată:
- Suflare a-ntunericului şi fiică a luminii
De ce-ai venit? De ce nu pleci?
De ce mă chinui?
Dă-mi pace! Pleacă! Hai, nu pleci?!
Şi-atunci, în adâncul serii tomnatice şi reci
S-a petrecut minunea neuitată-n veci
- Dar, vai, mă doare, miracolul e prea puternic
Iar locul umbrei, văd bine acum, este statornic
Căci începând să se desprindă
De trupul ce-i sevise până-atuncea drept oglindă
Umbra-mi provoacă o durere nebunească,
O suferinţă ce urlă-n liniştea lumească.
Simt cum suflarea-mi lunecă din trup,
Cum oasele, unul câte unul, mi se rup
Aud cum trupul începe să-mi trosnească.
Cum mă impart în două lumi:
una a aştrilor, alta drăcească.
Şi cu efortul ultimei suflări reci şi murdare
O strig: “Hei, umbră, întoarce-te, iertare!”
Astfel sora mea geamănă se lipeşte iar de mine…
De atunci mă întreb mereu
Cine e EA?
Cine sunt EU?
Sunt eu EA?
Este ea EU?
O schiţă întunecată...
O metaforă-ncurcată...
O enigmă încuiată…
Port mereu cu mine un desen…
…o umbră, Umbra Mea.
În fiecare noapte mă gândesc la ea…
Când amurgul matia-şi iveşte
Umbra mea la fereastră mă priveşte,
NICIODATĂ nu mă părăseşte
NICIODATĂ nu se odihneşte.
Când adâncită-s în somnul cel ceresc
Umbra-i soldatul care mă păzeşte
ŞI îmi veghează visul nelumesc.
Neobosită e în drumul ei,
N-o poţi opri oricât să vrei…
Pe ea n-o sperie lumina,
Nici Soarele n-o poate izgoni, nici Luna.
Şi stau şi mă întreb neîncetat
Din ce abis a evadat acest Desen ciudat pictat?
Prin ce minune a alchimiei
S-a născut această Fiică a nebuniei?
Oare-n tărâmul incendiilor păgâne
Să se fi născut acest Monstru fără nume?
Sau sus pe bolta cerului risipit
Să fi răsărit astă Pictură fără chip?
Şi-mi este atât de apropiat
Încât nu doar o dată
A făcut ce fac şi eu
Ci mereu
De scriu, scrie şi ea cu mine,
De ţip la ea, ţipă şi ea la mine,
De strâng din pumn şi-arată tot aşa mania
De râd îşi manifestă-ntocmai veselia
De plâng, văd pe obrazul ei ai suferinţei picuri,
De-am oboist şi nu mai pot, oftează din adâncuri.
Dar într-o seară am întrebat-o
Pentru întâia şi ultima dată:
- Suflare a-ntunericului şi fiică a luminii
De ce-ai venit? De ce nu pleci?
De ce mă chinui?
Dă-mi pace! Pleacă! Hai, nu pleci?!
Şi-atunci, în adâncul serii tomnatice şi reci
S-a petrecut minunea neuitată-n veci
- Dar, vai, mă doare, miracolul e prea puternic
Iar locul umbrei, văd bine acum, este statornic
Căci începând să se desprindă
De trupul ce-i sevise până-atuncea drept oglindă
Umbra-mi provoacă o durere nebunească,
O suferinţă ce urlă-n liniştea lumească.
Simt cum suflarea-mi lunecă din trup,
Cum oasele, unul câte unul, mi se rup
Aud cum trupul începe să-mi trosnească.
Cum mă impart în două lumi:
una a aştrilor, alta drăcească.
Şi cu efortul ultimei suflări reci şi murdare
O strig: “Hei, umbră, întoarce-te, iertare!”
Astfel sora mea geamănă se lipeşte iar de mine…
De atunci mă întreb mereu
Cine e EA?
Cine sunt EU?
Sunt eu EA?
Este ea EU?
4 comentarii:
HA....super tare!
Oh I so wish it could be translated! Or that I understood Romanian!!Philosophy Teacher huh? Mine was my British lit teacher! He looked just like Sting and I adored him!!LOL!!
D's you are funny, sorry I cannot read the poem, but I liked your post explaining. Thanks, Anna :)
imi place la nebunie poezia!!!!
Trimiteți un comentariu