~ Just a piece of poetry I wrote a long long time ago....Robots..
Roboţi
By Doina P.
Te uiţi în oglinda
şi vezi doar durere.
Priveşti în jur
dar nu-ţi poţi face o părere
Ar trebui să ţipi
apoi să fugi să şi să dispari
Văd! Te-ai destrămat
Dar nu mai ştii să te repari.
Eşti prizonier banal
al cotidianului nemilos
Nu mai simţi decât durere,
eşti mereu invidos.
Treci mereu grăbit prin viaţă
fără a realiza ceva
Treci grăbit prin toate
fără măcar a învăţa.
Te uiţi în jurul tău
nimic nu are rost.
Te uiţi la flori
şi-ţi zici că n-au folos.
Priveşti spre cer
gândind că-i prea noros
Vezi un copil
şi-ţi pare prea gălăgios.
Guşti marea
şi spui că-i prea sărată
Zăreşti o stea
şi îţi şopteşti că-i prea îndepărtată.
Nimic nu-i bun,
eşti mereu nemulţumit
Ai uitat de mult
cum e să fii fericit
Devii treptat
o fiinţă tot mai rece.
Mori câte puţin
cu fiecare zi ce trece
Te încrezi în simţuri
dar ele te înşeală
Fiecare secundă înseamnă
pentru tine o nouă greşeală
Eşti o umbră în viaţă,
un sărman cadavru rătăcit.
Eşti o epavă putrezită,
un anonim cavou nelocuit.
Nu găseşti puterea
să crezi în feţi – frumoşi sau în balauri
Te-ncununezi acum
cu ai banalului spinoşi lauri
Nu poţi lăsa să intre
inocenţa ce îţi bate la uşă neîncetat
Te crezi înţelept
şi te afunzi în absurd neînfricat.
Nu mai poţi crede
în visuri tangibile
Te gândeşti mereu
la himere incredibile.
Nu mai vezi frumuseţea.
Nu mai simţi dulceaţa
Nu mai distingi armonia.
te îngroapă încontinuu ceaţa.
Victima a absurdului
în care singur ai intrat,
i-ai închis uşa inocenţei,
copilăria singur ţi-ai furat.
Eşti demn de milă
şi îmi provoci cumplită silă.
Eşti un copil mort
într-o carapace de adult,
Un robot stricat
ce nu – şi găseşte locul pe Pământ.
